Vineri, 20 septembrie 2024, ministrul Economiei, Radu Oprea, a fost prezent la Ploiești, la conferința organizată de ...
Mai mulți părinți au trimis mesaje pe adresa redacției, panicați din cauza faptului că, la iarnă, copiii vor fi nevoiți să ...
Parcul „Mihai Viteazul” din Ploiești este unul dintre cele mai frecventate și apreciate locuri de relaxare de către ...
Compania Alstom a prezentat Coradia Stream, primul tren nou pe care România l-a cumpărat în ultimii 20 de ani. Acesta va ...
la Ploiești, a avut loc conferința organizată de Observatorul Prahovean, dialog între antreprenori și Radu Oprea, ministrul ...
Tehnologia viitorului ajunge și în Prahova, mai exact în satul Bătești din comuna Brazi. Robo- Fermierul, robot proiectat și ...
Specialiștii de la Apele Române au anunțat că viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie ...
Un om care, din spusele cititoarei, își depășește cu mult atribuțiile pe care le are și face fapte frumoase pentru localnici ...
Școala Spectrum Ploiești a demarat, în colaborare cu Fundația Tuna, campania umanitară ”ÎMPREUNĂ RECLĂDIM SPERANȚA” pentru ...
Târgul de Construcții, Imobiliare și Servicii din Ploiești, organizat de Negativ Media, cu sprijinul Grupului Observatorul ...
Cu un parcurs foarte bun în această primă parte a sezonului, în care a suferit o singură înfrângere în cele nouă etape scurse ...
Reprezentanții clubului Petrolul Ploiești anunță punerea în vânzarea a biletelor la partida dintre Lupii Galbeni și Vitesse ...